ALRO SA: Profit net semnificativ in 2016, in pofida scaderii rulajului |
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 28 Mar 2017 18:40 |
![]() Compania incepe sa furnizeze produse laminate plate pentru Airbus
Chiar si in contextul intern si, mai ales, international amintit, compania Alro (in mod independent fata de grup) a inregistrat un profit net de 67 milioane de lei in 2016 (de la o pierdere neta de -24 milioane de lei, in 2015), in contextul in care indicatorul EBITDA a ajuns la 247 milioane de lei (comparativ cu 224 milioane de lei), iar profitul net ajustat s-a cifrat la 101 de milioane de lei (in raport cu un profit net ajustat de 45 milioane de lei, in precedentele 12 luni). Cu toate acestea, intr-un mod similar grupului Alro, din care face parte, compania Alro a raportat o scadere a cifrei de afaceri, la 2,1 miliarde de lei in 2016, fata de 2,3 miliarde de lei, in 2015. Alte date financiare definitive, de aceasta data pentru grup, indica insa ca, in acest caz, indicatorul EBITDA a fost in scadere, la 292 milioane de lei, fata de 306 milioane de lei, cat s-a consemnat la nivel de grup in anul 2015. Dupa cum se arata intr-un comunicat emis de Alro, la nivelul lui 2016, eforturile companiei de orientare spre produse cu valoare adaugata mare si pentru reducerea costurilor, atat prin optimizarea proceselor de productie, cat si prin renegocierea in conditii mai avantajoase a contractelor cu furnizorii, se regasesc in rezultatul exercitiului financiar analizat. Totodata, rezultatele operationale au fost constante in 2016, marja EBITDA a grupului situandu-se la 12,7%, comparativ cu 12,6%, nivel atins in 2015. „O recunoastere in plus a calitatii produselor companiei o reprezinta faptul ca, in 2016, Airbus, cel mai important producator de aeronave, a selectionat Alro ca furnizor de aluminiu. Acordul a fost incheiat pe o perioada de mai multi ani, incepand cu 2017. Conform termenilor contractuali, Alro va incepe sa furnizeze produse laminate plate din aluminiu pentru fabricarea aeronavelor”, se mai precizeaza in comunicat.
Managerii grupului subliniaza, in final, ca „toate cifrele pentru grupul Alro si Alro SA reprezinta rezultate financiare anuale si sunt raportate in conformitate cu Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 2844/2016, care este in conformitate cu Standardele Internationale de Raportare Financiara (IFRS) adoptate de Uniunea Europeana, cu exceptia IAS 21- efectele variatiei cursurilor de schimb valutar cu privire la moneda functionala”.
***
Alro SA este o subsidiara a Vimetco NV - Olanda, holding implicat pe piata de aluminiu primar si procesat, societatea din Romania fiind asimilata prin metoda integrarii pe verticala. Pe piata din Romania, Vimetco NV detine mai multe companii, cum ar fi Alum SA, Conef SA, Vimetco Extrusion, Vimetco Management Romania, Vimetco Power Romania si Vimetco Trading. Capacitatea totala de fabricatie a Alro SA este de 265.000 de tone pe an. La nivelul lui 2013, societatea a raportat o cifra de afaceri de 1,95 miliarde lei (fata de 2,3 miliarde lei in 2012), iar in 2014 s-a ajuns la doua miliarde lei, insa cu pretul unei adanciri a pierderii nete ajustate, de la -86 milioane de lei la -134 milioane de lei, pentru ca in 2015 sa se evidentieze un rulaj de 2,3 miliarde lei si un profit net ajustat de 45 milioane de lei. De asemenea, cifrele finale pentru 2016 atesta ca, strict pentru companie, veniturile din vanzari s-au cifrat la 2,1 miliarde lei, in conditiile unui profit net ajustat de 101 milioane de lei. Principalele piete de desfacere pentru sortimentele Alro sunt reprezentate de tarile din Uniunea Europeana (Ungaria, Polonia, Grecia, Germania si Romania), insa compania deruleaza exporturi inclusiv in Statele Unite ale Americii si Asia. Combinatul este certificat cu ISO 9001 pentru managementul calitatii si are certificatele NADCAP si EN 9001 pentru unitatile de productie pentru industria aerospatiala, produsele sale respectand standardele de calitate pentru aluminiu primar ale Bursei de Metale din Londra (LME), precum si normele internationale pentru produsele laminate plate. Informatii suplimentare, la www.alro.ro
|