GLASTON: Sporire de 12% a vanzarilor nete |
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 23 Mai 2016 20:21 |
![]() „Intr-un mediu economic specific incert, calitatea si anduranta echipamentelor au devenit factori decisivi in ceea ce priveste diferentierea fata de competitie, iar in ceea ce ne priveste am reusit sa ne consolidam cota pe care o detinem pe plan mondial. Astfel, in trimestrul intai din 2016, am inregistrat o cifra neta de afaceri de 29,4 milioane de euro (+12% in raport cu suma de 26,3 milioane de euro din perioada similara a lui 2015). Divizia de echipamente, ale carei vanzari au ajuns la 19 milioane de euro (fata de 16,7 milioane de euro), a consemnat un portofoliu de contracte si comenzi potentiale ce se cifreaza la 31,5 milioane de euro. Pentru divizia de servicii, ce a reunit o parte semnificativa din vanzarile nete totale ale primelor trei luni din acest an (respectiv 10,6 milioane de euro), constituind o crestere in raport cu cele 9,9 milioane de euro din ianuarie-martie 2015, portofoliul de comenzi a ajuns la 3 milioane de euro”, a declarat Arto Metsänen, presedinte-director general al Glaston. Din punct de vedere regional, 10,5 milioane de euro din vanzarile nete de 29,4 milioane de euro s-au realizat in regiunea Europei, Orientului Mijlociu si Africii (EMEA), dar livrarile au fost sub asteptari. In schimb, in SUA si Canada, respectiv in America Latina s-a constatat o crestere de 10%, pana la 12,2 milioane de euro, in timp ce pe pietele asiatice a avut loc tot o sporire, la 6,8 milioane de euro (fata de 4,1 milioane de euro in primul trimestru din 2015).
Ca perspective, pentru intregul grup, in 2016 se asteapta o dezvoltare extensiva in America de Nord, o crestere graduala in zona EMEA, respectiv stabilizare la un nivel redus in Asia (mai cu seama in China) si, din nou, o majorare in Pacific. Divizia de echipamente pentru tratarea termica a vitrajelor se va confrunta cu o scadere a cererii, mai ales in primul semestru al anului, in timp ce prognozele pentru departamentul de servicii raman moderat-optimiste. Avand in vedere nivelul mai redus al portofoliului de contracte si comenzi, precum si fluctuatiile pietei globale, managerii Glaston iau in considerare o diminuare usoara a rulajului din 2016, insa in contextul in care profitul operational ar trebui sa ramana acelasi ca in 2015.
Glaston si-a stabilit, insa, o strategie pe termen mediu, luand in considerare o crestere in industria echipamentelor de procesare a sticlei ce se situeaza la cel mult 5% pe an, pana in 2018. De aceea, in intervalul 2016-2018, principalul obiectiv de afaceri este reprezentat de realizarea unui indice de crestere compozita CAGR al rulajului care sa depaseasca media pietei, precum si a unei marje EBIT de minimum 8%.
***
La nivelul lui 2014, Glaston a realizat vanzari nete de 109,7 milioane de euro (indicator recalculat), in conditii de profitabilitate (+5,5 milioane de euro, ca indice EBIT), iar pentru exercitiul financiar trecut datele indica un rulaj de circa 123,4 milioane de euro si un indicator EBIT de +6,1 milioane de euro. In ceea ce priveste activitatea According Group - Iasi, care promoveaza pe plan national, printre altele, echipamente si unelte de la Glaston, informatiile oficiale actuale indica o cifra neta de afaceri de 46,9 milioane de lei in 2014, in crestere cu 25% fata de anul anterior, cand s-au consemnat 37,5 milioane de lei. Majorarea survine, insa, dupa o scadere de aproape 15,3%, intrucat in anul 2012 s-a raportat un rulaj de 44,3 milioane de lei (+20,4%, comparativ cu anterioarele 12 luni). In orice caz, sporirea incasarilor companiei According Group din 2014 a determinat consemnarea unui record al cifrei de afaceri (din 2009 pana in prezent) si a pus bazele unei dezvoltari sustenabile a livrarilor din 2015 (ce a reprezentat inca un moment de crestere), respectiv pentru 2016. Informatii suplimentare, la www.glaston.net
|