Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Miercuri, 18 Iunie 2025
ABONARE REVISTE
Home - Stiri - Producatori de Tamplarie - KONDOR INVEST: Brandul Kondor are un aport de peste 40% la valoarea firmei
KONDOR INVEST: Brandul Kondor are un aport de peste 40% la valoarea firmei
Producatori de tamplarie Publicat de Camelia Pantel 18 Iun 2025 06:00
Obiectivul principal al strategiei de branding, adoptate de catre compania Kondor Invest, din Bucuresti, este reprezentat de consolidarea pozitiei detinute in randul liderilor inovatori si al partenerilor de incredere pentru produsele de inchidere si umbrire, atat pe piata din Romania, cat si pe pietele externe din Franta, Belgia, Italia si Germania. „Totodata, ne concentram pe intarirea valorilor-cheie, respectiv calitate, accesibilitate si usurinta in utilizare, inovatie si suport tehnologic. Sustenabilitatea este de asemenea integrata in politicile noastre, prin utilizarea materialelor durabile si a proceselor de productie optimizate energetic. In acelasi timp, transformarea digitala este pilonul central al modelului nostru de afaceri si se regaseste in mai multe aspecte ale activitatii, de la configuratorul online, pana la intregul sistem ERP dezvoltat intern, toate fiind gandite pentru eficienta maxima, reducerea pierderilor si transparenta totala fata de parteneri. Estimam ca, in prezent, brandul Kondor contribuie cu aproximativ 35%-40% la valoarea totala a companiei. Acest procent reflecta increderea acumulata pe piata, notorietatea numelui si loialitatea partenerilor. Numele nostru, reputatia si relatiile solide construite in timp au devenit un adevarat activ strategic. Restul valorii este generat de activele tangibile, tehnologiile proprii si reteaua de parteneri. Desi anul 2024 a fost marcat de provocari economice si de schimbari, inovatia constanta, focalizarea pe digitalizare si deschiderea catre noi piete externe ne fac sa fim increzatori si sa mizam pe o crestere sanatoasa, de 10%-12% anual, alimentata de noi proiecte in Romania si in Uniunea Europeana. Numele marcii Kondor simbolizeaza forta, viziune de ansamblu si excelenta, valori esentiale intr-un domeniu tehnic. Asemenea unui condor, compania isi propune sa aiba o perspectiva larga asupra pietei si sa ofere solutii adaptate tuturor segmentelor de clienti. Structurarea produselor in gamele PREMIUM, OPTIMA si STANDARD raspunde clar nevoilor variate ale partenerilor, facilitand decizia de achizitie. Astfel, un client al produselor premium stie ca va primi produse certificate cu garantii extinse de pana la 10 ani, iar un client orientat spre buget gaseste solutii fiabile la un pret optim. Aceasta segmentare simplifica procesul de vanzare si creste rata de conversie. Caracteristicile definitorii ale marcii Kondor sunt reprezentate de inovatia tehnologica (detinem un sistem ERP unic pe piata), gama completa si structurata de produse pentru toate tipurile de clienti, raportul excelent calitate-pret al gamei OPTIMA si accesibilitate, respectiv rapiditatea asigurate de platforma online de comenzi. In acelasi timp, una dintre valorile de baza ale brandului Kondor este reprezentata de angajamentul ferm de a produce si de a livra produse durabile, care imbunatatesc viata prin confort si calitate. Mai exact, ne-am propus sa le aratam oamenilor si mai clar cum inovatia le poate face viata mai usoara. In perioada urmatoare, nu planuim un rebranding radical, pentru ca numele Kondor are greutate pe piata, este cunoscut si asociat produselor de umbrire si de inchidere de calitate. Pregatim insa o campanie de comunicare a valorilor brandului si de crestere a fidelitatii partenerilor Kondor, astfel incat sa reflectam mai bine povestea noastra de inovatie si extinderea gamelor de produse. Asadar, da, vom veni cu o comunicare mai dinamica, potrivita vitezei cu care ne dezvoltam”, a preciat Alexandru Stanescu, fondatorul companiei. Informatii suplimentare, la www.kondorinvest.ro 
 
Aluplast
RT 2025
REYNAERS
rehau
TSV
Editia
MAI 2025!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
MARTIE-APRILIE 2025!
- pe site -
 
simonswerk left
hospice doneaza

Tamplarie aluminiu Termopan Salamander Pereti cortină Tâmplărie din aluminiu